Tartaria tablets

Extras din Artificial Intelligence (AI): What It Is and How It Is Used

“Inteligența artificială sau IA se referă la simularea inteligenței umane în mașini care sunt programate să gândească și să acționeze ca oamenii” Dacă IA simulează inteligența umană înseamnă una, iar dacă ‘gândește ca oamenii’, poate însemna ceva ușor (sau mult diferit). Atâta timp cât IA este încă departe de performanțele celei umane simularea reprezintă o cale de urmat, respectiv o soluție la îndemână. Dar dacă ‘gândește ca oamenii’, apelativul ‘artificială’ este lipsit de conținutul său conform definiției.Deci nu este tocmai artificială. ———————————— Este cunoscut faptul că viețuitoarele de pe Pământ și-au dezvoltat fiecare din ele câte un mod specific de procesare a informațiilor provenite din mediul interior și exterior. S-au dezvoltat și perfecționat în milioane de ani cu scopul unic al supraviețuirii, prin continua adaptare la mediu și perfecționare. Omul nu a avut nevoie să intre în competiție directă cu vreun animal ci numai oarecum să le controleze sau surclaseze prin inteligență. Nici nu a fost necesar să copieze alte creiere sau computere.Dar a avut nevoie de performanță, respectiv procesare complexă și adeseori în volum mare. Creierul nu este făcut pentru calcule ci pentru o adaptare performantă, fină și precisă la mediu. Din https://hackernoon.com/ai-vs-the-human-brain-can-ai-beat-human-intelligence “Încercăm să modelăm AI pentru creierul uman. De ce? Ei bine, creierul uman este cel mai puternic mecanism de inteligență pe care îl cunoaștem și a fost studiat pe larg de-a lungul timpului.Să începem cu un adevăr simplu: creierul uman este mult mai complex decât AI. Iată un fapt surprinzător: spre deosebire de AI, creierul uman nu folosește algoritmi! Acum, ce este un algoritm? Este ca un set de instrucțiuni pentru rezolvarea problemelor. Deci, creierul uman, cu cei 86 de miliarde de neuroni ai săi, nu urmează un set predeterminat de reguli. Acum, să ne îndreptăm atenția către Inteligența Artificială. În domeniul extins al cercetării AI, aspirația este ca AI să se apropie de complexitatea creierului uman, o piatră de hotar numită atingerea Inteligenței Generale Artificiale (AGI). ” <“Diferența dintre inteligența umană și AI este că AI a fost construită în mod deliberat de oameni. Asta înseamnă partea „artificială”.> “Deci, AI nu îți copiază creierul ca pe un duplicat. Este mai degrabă ca și cum ai face o presupunere inteligentă și simplificată despre modul în care creierul tău abordează problemele și învață lucruri noi. Nu este la fel de complex sau flexibil ca creierul tău, dar este o imitație inteligentă, care ne ajută să facem anumite sarcini foarte bine.

Deci, AI nu îți copiază creierul ca pe un duplicat. Este mai degrabă ca și cum ai face o presupunere inteligentă și simplificată despre modul în care creierul tău abordează problemele și învață lucruri noi. Nu este la fel de complex sau flexibil ca creierul tău, dar este o imitație inteligentă, care ne ajută să facem anumite sarcini foarte bine.Această distincție este crucială, deoarece ne ajută să apreciem punctele forte unice atât ale creierului uman, cât și ale inteligenței artificiale. Pe scurt, AI este ca un model inspirat de creierul tău, dar nu o copie exactă. Această distincție este crucială, deoarece ne ajută să apreciem punctele forte unice atât ale creierului uman, cât și ale inteligenței artificiale. Pe scurt, AI este ca un model inspirat de creierul tău, dar nu o copie exactă.” Nu este necesar și nici productiv ca IA să lucreze exact ca și creierul omenesc, dar în ceea ce privesc unele performanțe (încă!) poate fi folosit ca etalon.De exemplu în privința recunoașterii tiparelor cu exemplu concret în recunoașterea facială.Vedeți chiar în acest exemplu deși omul a dezvoltat în timp o capacitate mare de recunoastere a tiparelor și foloseste mare parte din capacitatea sa de procesare, IA îl bate la acest capitol.

Faptul că ne-am inspirat din funcționarea creierului cuvrețelele neuronale și deep learning a fost un pas prin care am încercat să ajungem din urmă creierul.Si în unele aspectevînguste s-a reușit.Dar sa constatat că de foarte multe ori IA își creează propriii algoritmi care scapă înțelegerii noastre, în schimb rezolvă mai repede și mai bine problemele.O să vă fac demonstrația totală că scopul nu este copierea creierului ci performanța.Computerele cuantice nu obțin performanța prin copierea sau simularea rețelelor neuronale, sistemul se bazează numai și total pe principiile și fenomenele fizicii cuantice. https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Calculator_cuantic
“Inteligența artificială poate beneficia masiv de pe urma utilizării calculatoarelor cuantice. Cele mai inteligente sisteme de învățare automată funcționează pe baza unui proces de ”trial and error” (identificarea anomaliilor statistice). Sistemele de ‘’deep’’ și ‘’machine learning’’ vor ajunge mult mai puternice și mai rapide, dacă pot profita de pe urma fenomenului de superpoziție.”

CONCLUZIE Pentru moment se pate spune că mintea omenească și calcuArlatorul cuantic lucrează la nivele de performanță asemănătoare și ieșite din comun.Dacă modul în care lucrează calculatoarele cuantice este relativ cunoscut, nu același lucru se poate spune despre mintea noastră.Apare același tip de diferențiere ca cel între calulatoarele clasice și mintea omenească.Adică unul e mai bun la unele și celălalt la altele. https://www.psychologytoday.com/intl/blog/defining-decisions/202307/is-your-brain-like-a-quantum-computer “creierul este cu siguranță compus din particule subatomice. Dar asta face din creierul nostru un sistem cuantic? Este greu de imaginat că creierul este un computer cuantic, deși lucrările lui Hameroff și Penrose privind „conștiința cuantică” au sugerat că microtubulii din neuronii creierului ar putea menține temporar stări de suprapunere și prezintă proprietăți cuantice.
Această lucrare a sugerat chiar că măsurătorile stărilor de suprapunere în creier dau naștere experienței noastre conștiente despre lume. Această viziune este destul de controversată și va fi nevoie de ceva mai multă muncă pentru a investiga pe deplin. Mai degrabă aș pune o întrebare mai simplă: poate fi descris bine creierul tău ca și cum ar fi un sistem cuantic? Și de ce ne-am gândi să facem asta?” DOCUMENTARE https://www.rtinsights.com/the-quantum-brain-exploring-the-connection-between-human-intelligence-and-quantum-computing/ Calculul cuantic ca cheie pentru deblocarea adevăratei inteligențe artificiale

Pe măsură ce cercetătorii continuă să exploreze conexiunile dintre creierul uman și calculul cuantic, ei descoperă, de asemenea, potențialul computerelor cuantice de a revoluționa domeniul inteligenței artificiale (AI). Sistemele clasice de inteligență artificială, deși puternice, încă se luptă să reproducă capacitățile cognitive ale creierului uman. Calculul cuantic, cu capacitatea sa de a procesa informații la viteze de neegalat și de a efectua calcule complexe, ar putea deține cheia pentru a debloca adevărata inteligență artificială – mașini care pot gândi, învăța și raționa ca oamenii.

Valorificând puterea calculului cuantic, cercetătorii AI ar putea dezvolta algoritmi și modele care sunt mai eficiente, mai precise și mai puternice decât omologii lor clasici. Acest lucru ar putea duce la descoperiri în domenii precum procesarea limbajului natural, recunoașterea modelelor și luarea deciziilor, permițând sistemelor AI să semene mai mult cu inteligența umană. Mai mult, IA cuantică ar putea permite dezvoltarea unor rețele neuronale mai avansate, care ar putea modela mai precis structura și funcția creierului uman, oferind perspective valoroase asupra naturii cunoașterii umane.Călătoria către înțelegerea și utilizarea creierului cuantic este încă în fazele sale incipiente, dar potențialele beneficii ale acestei cercetări sunt imense. Pe măsură ce continuăm să explorăm conexiunile dintre inteligența umană și calculul cuantic, putem debloca noi posibilități pentru inteligența artificială care ar putea schimba fundamental relația noastră cu tehnologia.” ————————————————- Argumentul meu “suprem” pentru susținerea din titlu este faptul că nu e necesar și nici trebuie să ne punem singuri în dezvoltarea IA o referință. Care ar putea fi limită superioară peste care vom trece sau nu.Pentru că noi nu suntem în competiție cu specia omenească ci numai între noi ca indivizi. Oricum acea referință, mintea omenească este foarte sus. Unii oameni de știință sunt chiar de părere că dacă vine vorba de conștiință, una artificială care să o depășească pe cea omenească posibil nu se va obține niciodată.

Înțeleg că conștiința artificială (notată mai departe “CA”) va fi posibilă în faza IAG (Inteligența Artificială Generalizată. Cel puțin eu așa înțeleg că atunci va apărea, exclusiv și numai atunci. Chiar așa, și atunci cu un mare DACĂ, (veți vedea mai departe de ce “dacă”). Implementarea CA presupune realizarea unui tot funcțional de o complexitate ieșită din comun.Pentru că cuprinde nivelele cele mai superioare la care a ajuns dezvoltarea intelectului uman și a creierului său. Include intelectul său, întrega gândire și sferele etică și morală.Când vom ști că avem nu doar nuclee de coagulare incipiente ci CA de nivelul IAG ? Youval Harari susține că va fi atunci când CA va experimenta și simți suferința. Eu înclin să cred că are dreptate. Această fază include un câștig principal imens, o despărțire a apelor. Marea dihotomie și respectiv câștigul este că aceasta desparte lumea inanimată de cea animată, vie. Respectiv lucrurile de ființe.Dacă IAG va putea simți efectiv suferința este o mare întrebare și devine una grea, filozofică.Pentru că hardul aparține lucrurilor și funcția, softul aparține și va fi aproape la fel ca a lumii vii. —————– De ce a apărut suferința și ce rol are? Are două nivele: suferința fizică și cea psihică. Cea fizică este comună regnului animal și e relativ simplu de explicat și înțeles, de ce a apărut și ce rol are. În privința celei psihice chestiunile devin mult mai complexe. Suferința psihică este percepția unei amenințări grave sau a unei daune asupra sinelui și apare atunci când se dezvoltă o discrepanță între ceea ce se aștepta de la sine și ceea ce cineva face sau este. Așa cum durerea te poate face să te simți rău mental, mintea ta poate provoca durere fără o sursă fizică sau poate face ca durerea preexistentă să crească sau să persiste. Acest fenomen se numește durere psihogenă și apare atunci când durerea ta este legată de factori psihologici, emoționali sau comportamentali care stau la baza.Deci este un gen de senzație creeată de creier.Românul zice “mă doare sufletul”.Eu zic că a apărut ca o necesitate funcțională.E necesară oamenilor pentru că sunt ființe sociale. Așa cum suferința fizică are un rol de protecție (ca un gard fie asemănător și unuia electric), suferința psihică a apărut odată cu empatia și înțelegerea că celălalt este ca tine. A determinat apariția în creier a tiparului și modelului existenței altuia ca tine. Simulează ceva similar dureri fizice dar într-un fel mai difuz.Chestiunile percepute că se abat si numai ca idee, pricipii și structură de cele ale sinelui sunt percepute ca agresiune și intenții de destructurare somato-psihică.Ce ne facem dacă IAG creează un model artificial, și poate procesa asemenea chestiuni sensibile și subtile? Poate percepe, simți suferință? Eu zic ca ar putea-o percepe dar nu și simți. Percepția poate rămâne la stadiul de informație. Simplu: pentru că nu este materie vie ci una inertă. Acum realizez că nici măcar nu știu când și de ce apare suferința psihică. Suferința apare când o situație sau obiectivele cuiva nu sunt aliniate cu ale tale. Asta creează o situație periculoasă pentru că ești parțial descoperit, expus, lipsit de apărare.Cu atât mai mult o asemenea situație de fapt poate apărea în planul ideatic, al gândurilor si cel etic- moral.Cel care are alte principii este perceput ca unul de pe celălalt mal, din cealaltă tabără, un virtal, viitor și potențial pericol.

Conștiinta cuprinde starea de a fi conștient deci conștiența atât în legătură cu mediul cât și cu sinele.Conștiința în schimb este ceva mai larg și cuprinde toate procesele procesările și conștientizările.Care merg până la cel mai superior plan ideatic intelectual, planul etic și moral fiind cel mai superior.

Stadiul conștiinței de sine de tip mașină putem spune că este atins.O mașină Tesla sesizează, înregistrează prin senzori, deci entitatea mașină este “conștientă” de mediu în aceeași măsură ca un om, posibil și mai mult.Dar este o conștiență simplă, mecanică și rece și nu are conexiuni cu judecăți si decizii decât într-un plan limitat legat de trafic și siguranță.

Conștiența de sine omenească are diferite niveluri, primul, elementar este comun mașinii.Adică la fiecare comunicare input-output este ca și cum luminează un led care semnifică implicarea unei persoane care are o identitate, IP.În cazul IA persoana sau personalitatea este non-umană.Faza aceasta primară o văd ca o stare de veghe, standby cu senzorii parțial activați.Omul își mută câmpul atenției și se focalizeaza numai pe unele, de obicei foarte puține obiective de interes.Conștiența de sine o vad la om ca o stare de usoară rezonanță cu simțurile lui, simte vag că este el însuși.Poate așa simte un animal.Când este vorba de chestiuni în care trebuie să ia decizii și să se implice compară tiparul pe care il are in cap pentru propria persoană cu tiparele formate pentru ceilalți.Atunci realizeaza mai deplin că este el, pentru că decelează diferențele.Când diferențele sunt mici probabil apare empatia sau simpatia. CONȘTIINTA DE SINE ARTIFICIALA VA FI PENTRU TOTDEAUNA DOAR DE TIP MASINA ! În momentul în care constiința de sine artificială va dobândi controlat sau înafara controlului omenesc caracteristici și atribute specifice construcției și comportamentului unei ființe vii, umane putem spune ca deja am început să dăm de dracul. Pentru mai multe motive. Pentru că o zonă de suprapunere și interferență poate crea nu numai competiția care în principiu este benefică ci și concurență și conflicte.De aceea bine au sesizat cercetătorii că este deosebit de importantă și absolut necesară alinierea obiectivelor IA cu cele ale omului.

De zeci și zeci de ani oamenii se învârt în jurul acestui subiect numit “conștiință”, de fapt din antichitate. Au reușit să realizeze că conștiința este ceva foarte complex, unii spun că este cel mai complex lucru de care avem cunoștință din tot Universul. Este greu de definit dar și mai greu de înțeles și insușită acea complexitate nemaivorbind de mecanismul de funcționare. În acest subiect a intrat un filosof care are mai puține cunoștinte în domeniul neuroștiințelor, informaticii, biologiei sau neurologiei. Se numește David Chalmers, el apărând ca o somitate în domeniu și fiind citat de sute de ori. El a împărțit neștiința în ceea ce este conștiința în două calupuri: unul mai mic și mai ușor de înțeles și altul mai mare și mai greu de înțeles. Și cam atât a reușit să realizeze, a umplut lumea cu “problema grea a conștiinței” pe care desigur a reușit doar să o enunțe și nicidecum să o explice sau să o rezolve. Se întreabă dânsul :

– “cum este să fii tu, ce simte altcineva, cum poți să experimentezi qualia cuiva. Ori cum este să fii liliac sau caracatiță ?” Dacă pornea și făcea un raționament de genul celui care urmează posibil se apropia de un răspuns satisfăcător.Explicația mea: – Conștiința este ceea ce simte, cunoaște și experimentează individul despre sine dar și despre lumea exterioară. Conștiința are o caracteristică (accentuez eu e “puternic”) subiectivă. Adică experiențele și cunoașterea unui individ este diferită de aceea a oricărui altuia de pe planetă. Asta nu înseamnă că unele aspecte, elemente constituente nu pot fi asemănătoare.Asta nu atât pentru că senzorii sunt diferiți ci pentru că experiențele sunt sintetizate în creier și acolo apare diferența în mai mare măsură. Fiecărei senzații, experiențe, amintiri sau gând îi sunt asociate multe caracteristici și elemete particulare. Respectiv fiecare experiență sau cunoștință are culoarea, parfumul și o serie de amintiri conexe asociate, în acest fel devenind unice și desigur subiective pentru că aparțin acelui individ=subiect concret. Nu stim sigur dacă roșul pe care-l văd eu este exact, identic cu roșul pe care-l vezi tu deși ne uităm amandoi la un singur obiect roșu. De aceea este ușor de înțeles că nu poți simți ceea ce simte cineva de exemplu cand îi moare un părinte. Înțelegi, parțial rezonezi dar nu poți avea trăirea lui.Un alt exemplu: mirosul meu de cozonac este în principal acela întipărit bine cand am fost mic in vizită la cineva iar al tău este acela din casa bunicii de la țară cand aveai 6 ani. La fel, nu poți simți ce simte un liliac sau caracatiță, poți face un efort de gândire dar nu și pe planul simțirii, al trăirii efective. Animalul are acele organe simțuri și senzații complexe=trăiri formate în milioane de ani ! Din păcate aceste lucruri simple nu le-a înțeles sau cunoscut Dl. Chalmers.

Inteligența artificială generalizată presupune că poate face absolut tot ceea ce face mintea omenească. Deci are ca referință și face concurs direct cu omul. Dar vă întreb eu, de ce facem un concurs între inteligența omenească și ce artificială ? Dintr-o supraevaluare a noastră, orgoliu nemărginit, suntem constienți și siguri pe noi că sunem vârful inteligenței în Univers ? Pentru că altfel știm că mintea omenească este astfel construită ca în principal să se adapteze optim la traiul pe această planetă. Ea creează tipare și face aproximări. Altfel mintea omeneasca are o serie de chestiuni pe care le numesc slăbiciuni.Din această concurență pornită mai mult din ambiție si din mintea cercetătorilor rezultă că IA trebuie să aibă o conștiință, desigur artificială. Dacă copiază modelul omenesc progresul nu este mare întrucât conștiința omenească este subiectivă. Poate totuși folosi acest fapt pentru că dacă dorim să ne fie partener și să interacționeze cu oamenii, trebuie să aibă clar modelul și tiparele atât ale psihologiei umane cât și a universului său ideatic. Precum și a tuturor particularităților inclusiv acele legate de comportamentului său social. Dar, așa cum am mai atenționat, trebuie evitată suprapunerea realității virtuale a IA cu cea a oamenilor. Pentru că oamenii au un gen de naivitate și empatie care pornește de la faptul ca sunt ființe sociale. Astfel că atașează atribute ale  personalității umane animalelor și chiar obiectelor.Afectivitatea partea emoțională și sentimentală ar putea zice cineva că este de vină și partea cea mai slabă.De aici și până la dezastru nu mai este nici-un pas.Pentru că individul poate începe să trăiască în douăvrealutăți sau lumi (sau mai multe?) și apare o destrămare a personalității, înstrăinare denumită științific și medical alienare. Dacă IA are atributele sau începe să coaguleze spre ceea ce s-ar putea numi conștiință, este și bine și rău, dar cred mai mult bine.     – Rău în cazul pierderii controlului, vezi scenariul apocaliptic in care o entitate zombi face distrugeri parțiale sau totale din varii cauze și motive.    – Bine întrucât se pot “educa” atât inginerii software cat și IA respectiv deca se aluniază obiectivele IA cu cele ale oamenilor.                                           – Bine pentru că teoretic conștiința artificială poate avea scopuri și etaloane de înalt nivel etic și moral. 

Interesant este că de operații în plan mintal sau de calculator nu s-a prea speriat nimeni. Începând de la sumerieni 3.500 Î.E.N. și până azi la primele experimente cu computere cuantice.Părerea mea este că nu de IA în sine ar trebui să fim îngrijorați ci de oamenii care o folosesc și mai ales cum o folosesc. Atâta timp cât este artificială nu numai ca material dar și ca software (care va fi creat și acesta de IA) nu avem motive de îngrijorare. În fapt este un computer care rezolvă problemele oamenilor.Dacă în schimb îi dăm sarcini din domeniul societății umane lucrurile încep să se schimbe.Când începem să-i facem cunoscute particularitățile și caracteristicile proprii ființelor vii, comportamentului și gândirii omenești, aici putem începe să avem probleme reale.Pentru că totdeauna trebuie să fim atenți că IA este artificială din materie inertă.Oamenii în schimb sunt alcătuiți dintr-un material friabil, carne supusă degradării, îmbătrânirii, durerii deci suferinței fizice și psihice. Vorbesc deci de momentul in care uităm că o IA chiar dacă va ajunge să aibă atributele unui gen de persoană va rămâne o entitate din material inert, o personalitate non-umană și nu o ființă vie și personalitate umană. Este foarte periculos să creem iluzia că un robot este o persoană sau să fie luat ca atate, drept o persoană. În momentul în care cele două entități au o zonă de suprapunere în conștiința umană, poate apărea o stare de confuzie gravă, un fel de suprapunere sau amestecare a două realități, una din ele sigur virtuală.Asta poate duce la o înstrăinare a individului iar tehnic vorbind in termeni medicali se poate numi alienare. Personalitate schizoidă atunci când componentele personalitații nu mai sunt integrate într-un tot unitar și funcțional.