Mântuirea (2), o preocupare majora a speciei umane.Etimologie.


!! Demonstratie ca aceste cuvinte, atat cel din limba romana cat si echivalentul sau in cea maghiara provin dintr-un dialect continuator al limbii ilire, din vechea limba sarbo-croata dialectul kajkavian. Dupa unii aceste vechi dialecte kajkavian si shtokavian ar fi chiar limba ilira. Iar lingvistii germani spun ca limba ilira sta la baza intregii familii a limbilor Indo-Europene.

Ne punem problema nu numai a ceea ce se intampla cu noi ca indivizi in viitor, ci chiar mai mult cu omenirea ca forma de viata si specie. Vom muri ca indivizi, iar specia candva va disparea in neant pentru totdeauna? Va trebui sa ne gasim o noua casa in cosmos? Dar individului neajutorat in ultima instanta, care ii va fi casa sau salasul ? Aceasta e problema a ceea ce se intampla cu omul dupa moarte.Ca orice organism viu este supus descompunerii au constatat oamenii probabil din paleolitic (cel putin).Dar sa fie corpul supus descompunerii, invadat de viermi este o situatie cam dezagreabila si pentru unii inacceptabila.Cat despre suflet este si mai complicat. Daca in trecut se suspecta existenta unei entitati pereche de natura nedetectabila direct, inefabil-eterica, epoca si cercetarea moderna ruineaza existenta unui suflet sub aceasta forma. Mai exact ceea ce are un oarecare presupus corespondent corpul viu, sufletul, acesta dispare dupa moarte. Din zorile speciei omenesti s-a pus aceasta problema. Au privit omul ca intreg sau compus din aceste doua entitati, cu abordari diferite.Sumerienii au fost mai practici, cu mai mult “bun simt”, au fost mai putin orgoliosi si nu au dat o importanta exagerata, peste limitele reale. Isi inchipuiau ca acolo unde au auns sub pamant isi continua o existenta anosta intr-o lume gri si se granesc cu firimitur.Atat si nimic mai mult.Asta in conditiile in care dadeau mare importanta religiei avand multe feluri de “preoti”.De la egipteni incoace, odata cu dezvoltarea complexitatii vietii sociale si a religiilor, problemei a inceput sa-i fie mult mai multa atentie. Egiptenii sperau la nemurirea omului ca intreg (cu trup si suflet) in alt spatiu.Si din orgoliual speciei umane au revendicat ca loc cosmosul , constelatia Orion. Sub o forma sau alta in diferite religii a fost tratata asemanator problema momentului limita a trecerii in lumea mortilor.Crestinismul a pus in sarcina zeitatii supreme decizia de a obtine acordul suprem si de a trece in lumea buna,cer sau rai.Si la egipteni era cantarit sufletul omului cu o balanta.In crestinism problema este una pe plan sufletesc si mental. Este vorba de a decizia celui aflat in pragul mortii de a cere aprobarea trecerii in rai, dar si a zeitatii de a o da sau nu.Pe masura ce religiile au evoluat cererea a fost la inceput mai modesta de a fi indepartat de rau, pana la cererea expresa si imperativa incuviintare si de a primi incuviintarea (era sa zic “stampila”) pentru rai.Prin termeni ca “rascumparare” (a pacatelor, formala in esenta, (nu la propriu materiala), cererea salvarii si a eliberarii. De aceea termenul crestin pentru mantuire nu mai are un singur inteles, ci unul complex.

Din https://dexonline.ro/definitie/m%C3%A2ntui MÂNTUÍ, (1, 4mấntui, (2, 3mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu… = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3mấntui] – Din magh. menteni. >> Desigur, in Europa moderna din care facem parte gasim :

Din http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/english/eastern-orthodox/?fbclid=IwAR1CW-yj9hLnUMwG3JkkZ1n1e4TE8Oj0fqiRo9Bdb3h_WyXDSXJ9E7LvFBI Our Father “….and lead us not into temptation, but deliver=”elibera, izbavi” us from the evil one.”

Sau, din https://en.wikipedia.org/wiki/Lord%27s_Prayer

Matthew 6:9-13 (NRSV)And do not bring us to the time of trial, [Or us into temptation] but rescue us from the evil one. [Or from evil]Luke 11:2-4 (NRSV)And do not bring us to the time of trial. [Or us into temptation. Other ancient authorities add but rescue us from the evil one (or from evil)]
Or: From
The Lord’s Prayer
www.spuc.org.au › wp-content › uploads › Save-us-in-…

PDF
The Lord’s Prayer. Study 5. Save us in the time of trial. The words of this petition, which are perhaps best translated from the original Greek as “do
not pass us through the trial”, has replaced the old translation we knew as “not lead us not into
temptation”. Apoi, Our Father http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/english/v1970/?fbclid=IwAR34ZalxjqbkrMIat4FQonuB4VFCoJpiETXYrqqg59H_ViZidAzA5D9_L80 Do not lead us into trial,
but save us from evil.

Nota-bene .In literatura de specialitate apar inca mult mai multe alte sensuri ! …pe undeva este nefiresc ca un cuvant sa aiba simultan mai mult de sa zicem 5 sensuri. .Sa pornim de undeva.Din timpuri extrem de recente: ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Din RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ „Tatăl Nostru” http://www.mitropolia-ro.de/index.php/ro/catehizare/801-rugaciunea-domneasca Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996 “Care este cel mai desăvârşit model de rugăciune? Modelul cel mai desăvârşit de rugăciune este Rugăciunea Domnească, adică:

„Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6, 9-13).”

Din Ci ne mântuiește de cel rău! https://parohiasfanton.ro/sermon/ci-ne-mantuieste-de-cel-rau/ By Pr. Ciprian AndreiVerset : Mt 6, 13bThis text will be replaced with audio if available. Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 15 mai 2019 Cateheze despre “Tatăl nostru” – 15: Ci ne mântuieşte de cel rău “Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!Iată-ne în sfârşit la a şaptea cerere din “Tatăl nostru”: “Ci ne mântuieşte de cel rău” (Mt 6,13b). Cu această expresie, cel care se roagă nu cere numai să nu fie abandonat în timpul ispitei, ci imploră şi să fie eliberat de rău. Verbul grec original este foarte puternic: evocă prezenţa celui rău care tinde să ne prindă şi să ne muşte (cf. 1Pt 5,8) şi de care se cere de la Dumnezeu eliberarea. Apostolul Petru spune şi că cel rău, diavolul, este în jurul nostru ca un leu furios, pentru a ne devora, iar noi îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze.

Cu această dublă implorare: “nu ne abandona” şi “ne mântuieşte”, reiese o caracteristică esenţială a rugăciunii creştine. Isus îi învaţă pe prietenii săi să pună invocarea Tatălui înainte de toate, chiar şi în special în momentele în care cel rău îşi face simţită prezenţa sa ameninţătoare. De fapt, rugăciunea creştină nu închide ochii cu privire la viaţă. Este o rugăciune filială şi nu o rugăciune infantilă. Nu este aşa de infatuată de paternitatea lui Dumnezeu încât să uite că drumul omului este plin de dificultăţi. Dacă n-ar fi ultimele versete din “Tatăl nostru” cum ar putea să se roage păcătoşii, cei persecutaţi, cei disperaţi, muribunzii? Ultima cerere este tocmai cerere a noastră când vom fi în limită, mereu.

Există un rău în viaţa noastră, care este o prezenţă incontestabilă. Cărţile de istorie sunt catalogul dezolant a cât de mult existenţa noastră în această lume a fost o aventură adesea falimentară. Există un rău misterios, care cu siguranţă nu este operă a lui Dumnezeu dar care pătrunde în tăcere printre pliurile istoriei. În tăcere ca şarpele care poartă veninul în tăcere. În unele momente pare să înfigă: în anumite zile prezenţa sa pare chiar mai clară decât aceea a milostivirii lui Dumnezeu.

Cel care se roagă nu este orb şi vede clar în faţa ochilor acest rău aşa de deranjant şi astfel în contradicţie cu însuşi misterul lui Dumnezeu. Îl observă în natură, în istorie, chiar în însăşi inima sa. Pentru că nu există nimeni în mijlocul nostru care să poată spune că este scutit de rău, sau că nu este cel puţin ispitit de rău. Noi toţi ştim ce este răul; noi toţi ştim ce este ispita; noi toţi am experimentat pe pielea noastră ispita, de oricare păcat. Însă ispititorul care ne mişcă şi ne împinge la rău, spunându-ne: “Fă asta, gândeşte asta, mergi pe drumul acela”.

Ultimul strigăt din “Tatăl nostru” este năpustit împotriva acestui rău “cu margini largi”, care ţine sub umbrela sa experienţele cele mai diferite: durerile omului, durerea nevinovată, sclavia, instrumentalizarea celuilalt, plânsul copiilor nevinovaţi. Toate aceste evenimente protestează în inima omului şi devin glas în ultimul cuvânt al rugăciunii lui Isus.

Chiar în relatările Pătimirii unele expresii din “Tatăl nostru” găsesc ecoul lor cel mai impresionant. Spune Isus: “Abbá, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, ci ceea ce vrei tu” (Mc 14,36). Isus experimentează în întregime împunsătura răului. Nu numai moartea, ci moartea pe cruce. Nu numai singurătatea, ci şi dispreţul, umilirea. Nu numai duşmănia, ci şi cruzimea, îndârjirea împotriva lui. Iată ce este omul: o fiinţă menită pentru viaţă, care visează iubirea şi binele, dar care se expune încontinuu la cel rău pe sine însuşi şi pe semenii săi, până acolo încât putem să fim tentaţi să disperăm de om.

Iubiţi fraţi şi surori, astfel “Tatăl nostru” se aseamănă cu o simfonie care cere să se împlinească în fiecare dintre noi. Creştinul ştie cât de subjugantă este puterea răului şi în acelaşi timp trăieşte experienţa a cât de mult Isus, care n-a cedat niciodată linguşirilor sale, este de partea noastră şi vine în ajutorul nostru.

Astfel rugăciunea lui Isus ne lasă cea mai preţioasă dintre moşteniri: prezenţa Fiului lui Dumnezeu care ne-a eliberat de rău, luptând pentru a-l converti. În ora luptei finale, lui Petru îi spune să repună sabia în teacă, tâlharului căit îi asigură paradisul, tuturor oamenilor care erau în jur, inconştienţi de tragedia care se consuma, oferă un cuvânt de pace: “Tată, iartă-i pentru că nu ştiu ce fac” (Lc 23,34).

Din iertarea lui Isus pe cruce izvorăşte pacea, adevărata pace vine de la cruce: este dar al Celui Înviat, un dar pe care ni-l dă Isus. Gândiţi-vă că primul salut al lui Isus înviat este “pace vouă”, pace sufletelor voastre, inimilor voastre, vieţilor voastre. Domnul ne dă pacea, ne dă iertarea, dar noi trebuie să cerem: “mântuieşte-ne de cel rău”, pentru a nu cădea în rău. Aceasta este speranţa noastră, forţa pe care ne-o dă Isus înviat, care este aici, în mijlocul nostru: este aici. Este aici cu acea forţă pe care ne-o dă pentru a merge înainte şi ne promite să ne mântuiască de cel rău.” Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

De ce in varianta moderna este “izbaveste” si in altele “mantuieste” !? Probabil pentru ca limba romana dupa ce initial a fost o limba din subfamilia celtica “kentum” a familiei Indo-europene, sub influenta puternica slava a devanit in mare masura o limba balto-slavica, “satem

Un loc in care puteti gasi zeci de variante ale acestei rugaciuni, majoritatea reale dar si unele create de lingvist cu caracter didactic este : Atta unsar http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/gothic/image/?fbclid=IwAR2IhJ5YMKMLceeSAuHrYbw-YF_70hrleRPoXWiy-xJW9R-TiMW29jES058

Exemple: Aramaic Jewish (Talmidi Jews transliteration, translation english): Abbun (Our Father) And do not bring us to trial, Rather deliver us from evil.

Ελληνικά: Πάτερ ἡμῶν ♦ Ελληνικά (audio, mp3, Matthew 6 with Πάτερ ἡμῶν): Πάτερ ἡμῶν ” καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν,
ἀλλὰ ρῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ.”

Germana comuna http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/alemannisch/common/ Un fiehr uns nét én d’Versüechung, àwer erlees uns vom Beese.

Germana 1980 http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/german/v1980/ Und führe uns nicht in Versuchung, sondern rette uns vor dem Bösen

Français (La plus ancienne traduction connue en français – XIIe siècle): Li nostre Perre E ne nus meines en tenteisun, meis delivre nus de mal.
Issi seit.

Français (Assemblée des évêques orthodoxes de France) “et ne nous laisse pas entrer dans l’épreuve, mais délivre-nous du Malin.”

Armâneashti: Tată a nostru ♦  http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/arumanian/common/ Shi nu nă du pri noi la cârtire, ma nă aveagli di atselu arău.

Bulgara Български: Отче наш ♦ Български (v2) и не ни въвеждай в изкушение,ала избави ни от Лукавия.

Sarba http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/serbian/v2/ И не уведи нас у искушење,
него нас избави од Злога.

Aromana http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/arumanian/common/Aromână:  Tată a nostru  Shi nu nă du pri noi la cârtire,
ma nă aveagli di atselu arău.

Istro-Romana http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/istro-romanian/common/ Neca nu na tu vezi en napastovanie,
neca na zbăveşte de zvaca slabe.

Magyar: Miatyánk ♦ Magyar (1997): Mi Atyánk http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/hungarian/common/ És ne vígy minket a kísértésbe,de szabadíts meg a gonosztól.

Portugheza http://www.krassotkin.ru/sites/prayer.su/portuguese/portugal/ Não nos deixeis cair em tentação,Mas livrai-nos do mal

Incaodata vedem ca aceasta ultima rugaminte din rugaciune incearca sa cuprinda mai multe aspecte legate de indepartarea raului, iertarea de pacate-salvare-eliberare, viata vesnica, dupa cum se vede chiar in cuvintele folosite.

Engleza https://context.reverso.net/translation/english-romanian/redemption REDEMPTION: răscumpărare-mântuire-izbăvire-rambursare-salvare-iertare == =================================

In ultima forma a rugaciunii se vede influenta slava: https://en.wiktionary.org/wiki/izbaviti IZBAVITI (sarbo-croata):”eliberare

Din https://www.activenews.ro/prima-pagina/Care-este-adevarul-despre-Tatal-Nostru-in-limba-celta-97625?fbclid=IwAR2cWhl6zL3yWLAmQkHx7qM5a8nk5-cd2kEIs1YMbdmI1uEPn4R1-bxpTyQ << Iată cum sună cea mai veche versiune în română a rugăciunii Tată nostru (Tetraevanghelul de la Sibiu, 1551-1553), cea mai veche tiparitură în limba română păstrată până în zilele noastre, arată Cezar Bălășoiu.

Tată nostru cine eşti în cer, svinţiască-se numele tău
şă se vie împaraţia ta şă se fie voia ta cum în cer aşa şă pre pomănt.
Pita nostra saţiosa dă-ne astădz şă ne iartă noo datoriele nostre
cum iartăm şă noi datornicilor noştri. Şă nu ne du în ispita,
însa izbaveaşte-ne de reu.Că a ta iaste împaraţia şă putere şă slava în vecie, amin.

Pornind de la materiale modeste, româna a ajuns la rezultate spectaculoase. Un reputat romanist, Alf Lombard, spunea că, dacă ansamblul limbilor neoromanice ar putea fi comparat cu un vehicul, portugheza, spaniola și catalana ar fi prima roată a acestuia, franceza și occitana, a doua, italiana cu dialectele ei și sarda, a treia. Ei bine, spunea Lombard, româna este cea de-a patra roată a căruței, fără de care, pentru un romanist, întregul angrenaj ar fi nearmonios, instabil și mult mai greu de înțeles”. >>

Din Intre mântuire și salvare https://anarchelariu.wordpress.com/?fbclid=IwAR0ab-0LpO6FXftnr72jsR0gLPWvbkSX1t7fGF5UYIMhTsfAz1mwWberix4 Pentru a clarifica și mai mult istoria acestui cuvânt în limba română putem consulta Dictionarium Ungaricum per Albertum Molnar publicat în 1574, în care găsim că latinescul Salvátor este tradus în maghiară prin “üdvőzitó ‘salvare, pocăință’ în religie ‘Mântuitor’; și megtarto ‘păstra, reține’, dar nu am putut găsi cuvântul menteni; iar latinescul salvus, a, um este tradus în maghiară cu egesseges (?). Dacă luăm în considerație faptul că acest Dictionarium Ungaricum a fost publicat în 1574, perioadă în care primele texte bisericești în limba română apăreau, și în care cuvântul mântuire este deja present, atestările lingvistice din Dictionarium capătă o foarte mare importanță pentru etimologia cuvântului românesc. Semnificativ este faptul că în aceeași periodă găsim în literatura hagiographică românească cuvântul mântuire cu înțelesul pe care îl are și astăzi. Iată câteva exemple:
Psaltirea Scheiană, manuscris datat din 1573-1578 (1482-85):
Psalm II. II; III Căntecul lui David căndu fugiǐa de fața lui Avesalom fiǐul său, 3. Mulți grâirâ sufletului mieu/Nu e măntuiré dela Dumnedzăul lui… [Nu ǐaste spaseniǐa lui] 9. A Domnului iaste măntuirǐa, și spre oamenii tăi blagoslovenie ta. [spăsește-mă] (Corecturile în paranteze mari sunt cele din Psaltirea lui Coresi tipărită în 1577, ceea ce vădește cunoașterea formei slave spasenie care a rămas în limba rusă cu sensul de mântuire.) Etimologia acestui cuvânt continuă să fie controversată. Dicționarele românești DEX, etc., consideră cuvântul ‘mântuire’ a fi un împrumut din limba maghiară și oferă ca sursă forma menteni ‘a (se) elibera, a (se) salva, a ieși dintr-un impas’. Însă consultând dicționarul etimologic maghiar al Academiei Ungare (1970) nu găsim forma infinitivală menteni ca atare, ci verbul ment cu sensul ‘a elibera, păzi, scoate, salva, ieși, fugi’, prima atestare fiind datată la aprox. 1195 în cântecul funerar Halotti beszéd és könyörgés în următorul fragment:
Scerelmes bratym uimagg(om)uc ez ſcegin ember lilki ert. kit vr ez nopun ez homuſ világ timnucebelevl mente.
Acest text este scris într-o limbă arhaică, greu de descifrat, care are mai multe traduceri/interpretări:
Szerelmes brátim! Vimádjomuk Frate dragă! Vimádjomuk (nu e în dict)
ez szëgín embër lilkíért, Acesta szëgín (szegyen?-rușine) lumea/oamenii lilkíért,
kit Úr ez napon ez hamus világ Cine/cui? Dumnezeu (astă-zi) cenușa acestei lumi
timnücë belől menté, timnücë (?) dar înăuntru am intrat,
Sau:
‘Dragostea de prieteni! Ei iubesc viața sărmanului om, pe care Dumnezeu ziua asta este sa iasă din falsa pușcărie’,
Sau:
‘Bratt drag! Vimádjomuk (?) acest szëgín (?) lume lilkíért (?), pe care ziua Domnului este cenușa lumii inăuntru am intrat’.În aceste exemple sensul cuvântului maghiar ment(e) este de ‘intrare, scoatere, ieșire’. Conform dicționarului menționat cuvântul este vechi, având originea în rădăcina men-, menedek ‘refugiu, adăpost’, de unde probabil sensul ulterior de ‘intrare, adăpostire, scăpare’. Această rădăcină are derivatele ment1 ‘scuză, iertare, salvare’ și ment2 ‘intra’; alte derivate sunt și formele megmentett ‘salvate’, megmenekült ‘scăpate’, găsite într-un text de la 1508, și mened, menedikeny ‘scăpat’; menthető ‘puteți salva’; mentségre ‘scuza’; menekedik ‘va scăpa’ datate din 1666; la 1830 apare mentesiteni ‘scutit’, etc. Cu sensul de ‘eliberare’ găsim exemplelele: mentes ‘eliberat din’, mentés, mentetocare poate fi scăpat, scăpare’. …… legături de înțeles care ne pot determina să presupunem existența unei forme *mendh, manth în limba vorbită pe teritoriul dacic, cu sensul de ‘înțelept/înțelepciune, învăța/învățător’.>>

Din Tatăl nostru | BDD-A1787 | Diacronia http://www.diacronia.ro › TATĂL NOSTRU* ALEXANDRU NICULESCU

<<Iată însă că în 1593–1594, în altă parte a teritoriului românesc, în Moldova, apare un Tatăl nostru scris chiar cu litere latine. Este vorba de un text pe care un logofăt cultivat, dintr-o familie de boieri, Luca Stroici (se pare educat în şcoli germane), emigrând în Polonia şi împrietenindu-se cu alt nobil, scriitorul, de confesiune calvină, Stanislaw Sarnicki (Sarnicius, 1532–1597), îl oferă acestuia; textul este o versiune manuscrisă a Tatălui nostru (pe care nu o cunoaştem); cunoaştem, în schimb, textul tipărit şi publicat de St. Sarnicki:

Parintele nostru ce iesti in ceriu, swinçaskese numele teu, se vie inpereçia ta, se fie voia ta, komu ie in ceru assa ssi pre pemintu. Penia noastre seçioase de noai astedei, ssi iarte noae detoriile noastre, cum ssi noi lesem detorniczitor [sic!] nosstri. Ssi nu aducze pre noi in ispite ce no mentuiaste de fitlanul”. (Heinimann 1988;text corectat după Niculescu, Dimitrescu 1970)

…În al doilea rând, termenul, general în absolut toate versiunile transilvănene, izbăveşte (de origine slavă) este înlocuit cu
mântuieşte (de origine maghiară, existent şi în ucraineană). Această schimbare>> eugenrau: “mentuiaste” !! cu mE ! Imagine, din https://adevarul.ro/locale/focsani/cine-introdus-alfabetul-latin-tara-noastra-rugaciunea-tatal-nostru-text-scris-limba-romana-litere-latine-1_5583e468cfbe376e3571a25d/index.html

Cine a introdus alfabetul latin în ţara noastră. Rugăciunea „Tatăl nostru“, primul text scris în limba română cu litere latine

Am incercat sa gasesc cum a aparut,direct de la noi!? sau din alta parte cuvantul a mentui,mentuia, mantui >>(mantuire,mantuitor)

Din Forschungen zur Kaiser- und papstgeschichte des Mittelalters
beihefte zu J. F. Böhmer, regesta imperii herausgegeben von der
österreichischen akademie der wissenschaften– regesta imperii –
und der deutschen kommission für die bearbeitung der
regesta imperii bei der akademie der wissenschaften und der
literatur · mainz file:///C:/Users/User/Downloads/Die_Sizilischen_Goldenen_Bullen_von_1212.pdf

<<35 Cronica Reinhardsbrunnensis, in: MGH SS XXX.1, 566: … Et Odackarus nimirum iure suo ad resistendum Philippo advenerat, quoniamquidem regnum Bohemie Philippus vendicare non mentuit, et in argumentum desolacionis lantgravii, ne sibi Odackarus in posterum esset auxilio, suis patruelibus, Dypoldi videlicet filii, regalia cum suis contentis delegare curavit … ; Arnoldi Chronica Slavorum VI.5, in: MGH SRG [14.], 223: … Unde commotus frater repudiate, Theodoricus marchio Misnensis, una cum duce Bernardo, qui Philippi regis familiares fuerunt, hoc apud ipsum obtinuerunt, et regnum sive ducatum Boemie Odackero adultero auferret et Theobaldum puerum, qui tunc Magdeburch studebat, Theobaldi filium, transferet … Über die Vertreibung Diepolds III. und seine Belehnung berichtet nur eine böhmische
Quelle, das späte Prizibiconis de Radenin dicti Pulkavae Chronicon Bohemiae 67, in: FRB V, 120†.>>

“Statuta Confiniariorum Varasdinensium” iz 1732. godine:
latinski i kajkavski tekst Zlatko Kudelić Hrvatski institut za povijesty
The author analyzes text of Statutes of Vlachs published for frontiersmen/Grenzers of Varaždin Generalate in in the 1732 in latin and kajkavian variant of croatian language and compares this document with the older one, the Vlach Statutes / Statuta Valachorum from 1630. year. The aim of this new document was to redefined obligations and rights of frontiersmen in Varaždin Generalate after a long period of social and religious disturbances during first three decades of 18. century. Author
points out that the appearance of this document must be considered in context of military reforms in Varaždin Generalate made by Count Caspar Ferdinand von Cordua. He reorganized military structure of Generalate establishing new military units, but reducing the pay of frontiersmen and raising of pay for officers was not acceptable for frontiersmen. Styrian estates although opposed his reforms warning Vienna court that financing of Varasdin Generalate under this circumstances was useless and that well established and equipped frontiersmen army cam also represent potential threat for Monarchy. As for a new Vlach Statutes, they like the old Statuta form 17th century had not consider religious and ecclesiastical issues, but restricted frontiersmens right of free disposition of posessions and forbade buying out military service. Most important change was nomination of military judges (auditors) in seat of every of four captaincies, which have accomplished the duties of previouse supreme judge and eight assessors. Auditors solved different complaints of frontiersmen, including those against military captains (vojvode), and vojvode have got the possibility of making final decisions in quarrels which can be solved without official judicial procedure. Although Vienna Court supported Cordua’s plans and promulgated them in 1733 they have been accepted only partialy, but reforms caused disturbancies and resistence of frontiersmen and new Statuta for frontiersmen of Varasdin Generalate were not officialy proclaimed because authorities wanted to keep peace in Military Frontier.

Uvod
Među najvažnije isprave za povijest Hrvatsko-slavonske vojne krajine (dalje: Krajine) svakako spadaju takozvani “Statuta Valachorum” (Vlaški zakoni), dokument objavljen 1630. godine kojim su za vladavine Ferdinanda II. uređena prava i dužnosti krajišnika Hrvatsko-slavonske vojne krajine. Ovu ispravu, koju su potvrđivali Ferdinand III. godine 1642., Leopold I. godine 1659. i Karlo VI. godine 1717., povjesničari su navodili kao temeljnu ispravu koja je do Hildburghausenovih reformi 1737. godine regulirala život krajišnika, ali o navodnome postojanju teksta “Statuta Valachorum” iz 1667. godine mišljenja se razilaze otkako je Fedor Moačanin napomenuo da te godine nije objavljen niti je stupio na snagu novi vlaški zakon, odnosno da nisu postojala nova “Statuta Valachorum” i da bi ih trebalo spominjati samo ako će biti pronađeno novo arhivsko gradivo koje bi ih potvrdilo. Činjenica jest da su krajiški nemiri 1658. godine i Osmokruhova buna 1666. godine potaknuli vojne vlasti na određene promjene krajiškoga ustrojstva, pa je samostalno krajiško sudstvo prestalo djelovati ukinućem velikih sudaca čija mjesta više nisu popunjavana, kapetani su preuzeli u praksi sve sudske i upravne funkcije, ali nastojanja krajišnika da se popune mjesta velikih sudaca nisu uspjela iako je ova njihova funkcija spominjana na papiru još u potvrdi “Statuta Valachorum” 1717. godine. Predložene promjene bile su posljedica učestalih nemira među krajiškom populacijom od objavljivanja Vlaških statuta 1630. godine pa do sedamdesetih godina 17. stoljeća i uhićenja marčanskoga unijatskog/grkokatoličkog biskupa Gabrijela Mijakića (biskupovao

  1. – 1670.) tijekom biskupovanja zagrebačkoga biskupa Martina Borkovića
    (1667. – 1687.).
  2. U tome se razdoblju istovremeno s problemom interpretiranja sadržaja krajiških povlastica pojavilo i pitanje imenovanja odgovarajućega unijatskog biskupa kojega neće samostalno birati krajišnici na svojim skupovima nego bi on bio biran između nekoliko kandidata predloženih vladaru u Beču, što su
  3. krajišnici obiju vjeroispovijesti doživljavali kao kršenje svojih prava. Zagrebački biskupi Benedikt Vinković (biskup 1637. – 1642.) i Petar Petretić (biskup 1648.
  4. – 1667.) u izvješćima upućivanima Bečkome dvoru i Rimskoj kuriji prozivali su pravoslavne krajišnike (Vlahe) za različita kršenja odredbi Statuta Valachorum iz 1630. godine, a marčanske (“vlaške”) biskupe isticali kao podstrekače krajiških nemira samovoljnim tumačenjima krajiških povlastica i kao prividne unijate koji su, iako u Beču imenovani unijatskim biskupima, podržavali pravoslavlje na krajiškome području i stvarnim crkvenim poglavarima držali pećke patrijarhe, kojima su plaćali i crkveni porez preko vizitatora upućuvanih iz “Turske” među krajišnike. Iako su Vinković i Petretić najprihvatljivijim rješenjem ovoga problema smatrali ukidanje “vlaške” (Marčanske) biskupije, čime bi krajišnici izgubili utjecajne zagovornike na Bečkome dvoru, bili su svjesni da Beč to nikako neće ….

PRILOG
/45r/Nos CAROLUS Divina favente clementia electus Romanorum Imperator
semper augustus,
Germaniae, Hispaniarum, Hungariae, Bohemiae, Dalmatiae,Croatiae, Sclavoniae, et Serviae etc: Rex, archi Dux Austriae, Dux Burgundiae,Styriae, Carinthiae, Carnioliae, ac Wurtembergae, Superioris, ac Inferioris Silesiae, Marchio Moraviae, Superioris et Inferioris Lusatiae, Comes Habspurgi, Tyrolis, et Goritiae etc.etc: Caeteras inter Reipublicae curas in ea praecipue studia intenti, ut universis et singulis Ditionum Imperio Nostro subjectarum Incolis leges publicae Gentium, Provinciarumque quieti proficuae sanciantur, capita quaedam
communem, majoremque ad tranquillitatem Confiniariorum Varasdinensium conferentia hacce Tabula mandare decrevimus: Et quamvis Populo confiniario ibidem commoranti Nostris a Deces/45v/soribus jam dudum statutis prospectum fuerat certis a Nobis quoque superioribus annis confirmatis, cum tamen à nupera ad disquisitionem rerum Generalatum Varasdinensem concernentium delegata
commissione compertum, Nobisque inter alia relatum erat, nonnullas praefato-
rum Statutorum sanctiones tum et abusu corruptas, tum et temporum vicissitudine quasi penitus abolitas, vel caeteroquin multifarie neglectas, aut indebite hactenus explicatas, nec non ab illorum antiquorum statutorum usum colonos inter
Valachicos, et Croaticos in memorato confinio mixtim cohabitantes ….

-….Statuta Confiniariorum Varasdinensium, seu Populi militaris Savum intra et Dra-
vum habitantis. …De Magistratibus…De Judiciis: ….De Rerum Dominio …De delictis privatis et publicis….De Re Militari….

Articulus undecimus.
Quocunque autem tempore, quod Deus clementer avertat, quidam impetus aut suspicio majoris momenti orietur, ex omnibus omnino capitaneatibus quoquot inveniuntur confiniarii, immo ipsa juventus decimum octavum annum excedens ad Turcas et hostes quoscunque conjunctis viribûs omni ex parte etiam cum vitae discrimine propulsandos semper sint parati, et militaribûs signis ad hoc per generalem datis excitati cum omni bellico apparatu eo, quem generalis….

Old Croatian/kajkavian : Od Duguvainia Voinichkoga.

Articulus Jedenaiszti.
Kadaguder bisze pako Sto Bog mentui kakova voiszka podigla Zevszeh Capitanij, vszi krainschani da pache y Dechaki oszemnaiszt Let imajuchi na odbiiainie turchina, y koiegagot Drugoga nepriatela vszi zakupa Szlosno zevszeh Sztrani, y iz pogibelium Sivleinia Szuoga Szuprot takovim nepriatelom vszigdar gotovi biti moraju y kadaimsze Voiachko znameinie po Generalu na takov poszel da, da
vszi zevszem orusiem, koimssze od Generala….>>

Dictionar, ili rechi szlovenszke zvexega ukup zebranc, u red …books.google.ro › books· Translate this page https://books.google.ro/books?id=eNRUAAAAcAAJ&pg=PA59&lpg=PA59&dq=bog+mentui+deus+avertat&source=bl&ots=4iaO-qt3gh&sig=ACfU3U2Sa6xOEN1P3Lu–zrR8QlFoZy5qw&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjZ8__0zZ7tAhU1i8MKHXNHDuEQ6AEwAHoECAEQAg#v=onepage&q=bog%20mentui%20deus%20avertat&f=false

Mali Neboder :: DICTIONAR ILI RECHI SZLOVENSZKE

Juraj Habdelić: Dictionar ili réchi szlovenszke… – Institut za …ihjj.hr › iz-povijesti › juraj-habdelic-…Juraj Habdelić: Dictionar ili réchi szlovenszke… Juraj Habdelić (Staro Čiče, 1609. – Zagreb 1678.

Menten: Chlamys(dis)=vestis superior Mentui Bog . Avertat Deus . Mentuemsze naszkorom . Brevi liber ero . Liberabe me , Expediam mė , Liberabor . Merczina . Cadaver , ris , n . Merczyariin .Georgius Habdelich · 1670

Din https://it.wikipedia.org/wiki/Quod_Deus_avertat Quod Deus avertat este o expresie latină care tradusă în italiană înseamnă „ Doamne ferește ”. [1] Este o expresie a conjurației folosită atât în ​​contexte orale, cât și în contexte scrise.


Illyrisch-deutsches und deutsch-illyrisches Handwörterbuch …books.google.ro › books
· Translate this page Mentuvanje , ja , n . die Befreiung

Eugenrau: mentuvanje (limba ilira):”eliberare

Din Habdelić – browsing https://translate.google.com/translate?hl=en&sl=hr&u=http://crodip.ffzg.hr/pregledavanje.aspx%3Frj%3Dhab%26id%3D3594&prev=search&pto=aue

CroatianLatin  
Menye. Minus. BrowsingPicture
Menyi. Minor, ris, c. nus. n. BrowsingPicture
Menyek. Ruta, æ, f. BrowsingPicture
Menten. Chlamys, dis, f. Superior. BrowsingPicture
Mentenecz. Chlamydula, æ, f. BrowsingPicture
Mentuvanye zverhu cheſza na pízmu. Cautio, onis, f. BrowsingPicture
Mentui God. Avertat God. BrowsingPicture
Mentuemſze naſzkorom. Brevi liber ero. Liberabo me, Expediam me, Liberabor. BrowsingPicture
Merczina. Cadaver, ris, n. BrowsingPicture
Merczvarim. Excarnifico, as, p. BrowsingPicture
Measure. Menſura, æ, f. BrowsingPicture

Asa incat MENTUI vine din limba ilira si inseamna “fereste”; cum limba ilira exista in Europa dinaintea erei noastre, va dati seama ca mentui este atat la originea magh.menteni cat si a rom.mantui.

https://en.wikipedia.org/wiki/Illyrian_languages#Era The Illyrian languages were a group of Indo-European languages that were spoken in the western part of the Balkans in former times by groups identified as IllyriansArdiaeiDelmataePannoniiAutariatesTaulantii (see list of ancient tribes in Illyria). Some sound changes from Proto-Indo-European to Illyrian and other language features are deduced from what remains of the Illyrian languages, but because there are no examples of ancient Illyrian literature surviving (aside from the Messapian writings, if they can be considered Illyrian), it is difficult to clarify its place within the Indo-European language family. Because of the uncertainty, most sources provisionally place Illyrian on its own branch of Indo-European, though its relation to other languages, ancient and modern, continues to be studied.
Era. The Illyrian languages were likely extinct between the 2nd and 6th centuries AD, with the possible exception of the language that developed into Albanian according to the theory of Albanian descent from Illyrian. It has also been posited that Illyrian was preserved and spoken in the countryside, as attested in the 4th-5th century testimonies of St. Jerome.

eugenrau: !? guess ! : Riddle: where lived Panonii !?

mente – Wiktionaryen.wiktionary.org › wiki › mente Latin Mente From Latin mentem, singular accusative of mēns (mind/minte), from Proto-Indo-European *méntis (“thought”).

Asturian mente f (plural mentes) : mind (ability for rational thought)

Italian mente f (plural menti) :mind/minte

Hung. mente Etymology From the men– stem of megy +‎ -te (noun-forming suffix).

  1. (often with -ban/-benleaving from somewhere/a pleca de undeva
  2. (often with -ban/-bengoing somewhere
  3. (rare) the courseprogress of something
  4. the immediate neighborhood of a river, riverbank 
superessivementén
allativementéhez

Derived terms menti Etymology 1 ment (“to save, rescue”) +‎ -i (personal suffix)

Verb menti third-person singular indicative present definite of mentA dokumentumot sablonként menti. ― Saves the document as a template

++++ b y b l i on Bibliograpgy +++

Šarić, Marko. “Inter-confessional Relations and (In)tolerance among the Vlachs (16th-17th Centuries)”. U: Tolerance and Intolerance on the Triplex Confinium.Approching the “Other” on the Borderlands: Eastern Adriatic and beyond 1500-1800., uredili Egidio Ivetić i Drago Roksandić, 181-194. Padova: Cleup, 2007

O AUTORSTVU ANONIMNE PUBLIKACIJE
PRIMJER : MOLITVENIK POBO@NE MOLITVE IZ 1678.
IS ANONYMUOS PUBLICATION THE EQUIVALENT OF UNKNOWN
AUTHORSHIP EXAMPLE : THE POBO@NE MOLITVE PRAYER BOOK, 1678
Anka Ivanjek Nacionalna i sveu~ili{na knji`nica u Zagrebu file:///C:/Users/User/Downloads/11vbh_52_ivanjek.pdf

Summary
Although anonymous publications are normally catalogued according to the rules laid down in librarians’ manuals as well as established practice, occasionally a work we come across requires a different approach. Such an example is the Pobo`ne molitve (Book of Devotional Prayer), written by a woman in the Croatian kajkavian dialect and published anonymously in Vienna in 1678. Reflecting the predicament of a person situated between death and God, this work raises numerous questions regarding its purpose and authorship.The absence of any clues as to the work’s provenance necessitates a close analysis of other kajkavian prayer books and similar works; from the historical background to the activities of the pious fraternities; the surviving fragments of the devotional life of women’s orders in the seventeenth-century Zagreb; and the written archive of Judita Petronila Zrinski, a member of the female order of St Clare of Assisi, also known as the Poor Clares.
Keywords: prayers, anonymuos publications, authorship, Poor Clares, Judita Petronila Zrinski

Usporedba
Tablica 1. Slovopis Pobonih molitvi glas znak primjeri ĕ e Devicze, Meſzecz, Nedelyu, zvezda j i j kai, naidem, tvoiem, ſetui, mentui mojeh, Bosjemi, ſztvorjena, pohajam | gi gy dohagiali, razregiuju megy lj ly li lyudi, Mihaly liucztvo, opraulianie, zapelia, liutoſzti s ſz z ſzuprot, oſztanem, nechiſzta, vuſzta oltarzkom, zkvarenja { ſ ſſ ſiba, ſator, ſkrinya, varaſ duſſu, naſſa, dignuſſi v v vijeni, zs ſ saloszt, podlosna, Boſanszke, ſarkoga

P A N N O N I A https://en.wikipedia.org/wiki/Pannonia#Prior_to_Roman_conquest Prior to Roman conquest

The first inhabitants of this area known to history were the Pannonii (Pannonians), a group of Indo-European tribes akin to Illyrians. From the 4th century BC, it was invaded by various Celtic tribes. Little is known of Pannonia until 35 BC, when its inhabitants, allies of the Dalmatians, were attacked by Augustus, who conquered and occupied Siscia (Sisak). The country was not, however, definitively subdued by the Romans until 9 BC, when it was incorporated into Illyricum, the frontier of which was thus extended as far as the Danube.

Under Roman rule

Seuso and his wife at Lacus Pelso (today Lake Balaton)The Roman empire in the time of Hadrian (ruled 117-138 AD), showing, on the middle Danube river, the imperial provinces of Pannonia Superior and Pannonia Inferior and the 2 legions deployed in each in 125Map showing Constantine I‘s conquests of areas of present-day eastern Hungary, western Romania and northern Serbia, in the first decades of the 4th century .

In AD 6, the Pannonians, with the Dalmatians and other Illyrian tribes, engaged in the so-called Great Illyrian Revolt, and were overcome by Tiberius and Germanicus, after a hard-fought campaign, which lasted for three years. After the rebellion was crushed in AD 9, the province of Illyricum was dissolved, and its lands were divided between the new provinces of Pannonia in the north and Dalmatia in the south. The date of the division is unknown, most certainly after AD 20 but before AD 50. The proximity of dangerous barbarian tribes (QuadiMarcomanni) necessitated the presence of a large number of troops (seven legions in later times), and numerous fortresses were built on the bank of the Danube.

Some time between the years 102 and 107, between the first and second Dacian wars, Trajan divided the province into Pannonia Superior (western part with the capital Carnuntum), and Pannonia Inferior (eastern part with the capitals in Aquincum and Sirmium[13]). According to Ptolemy, these divisions were separated by a line drawn from Arrabona in the north to Servitium in the south; later, the boundary was placed further east. The whole country was sometimes called the Pannonias (Pannoniae).

Pannonia Superior was under the consular legate, who had formerly administered the single province, and had three legions under his control. Pannonia Inferior was at first under a praetorian legate with a single legion as the garrison; after Marcus Aurelius, it was under a consular legate, but still with only one legion. The frontier on the Danube was protected by the establishment of the two colonies Aelia Mursia and Aelia Aquincum by Hadrian.

Under Diocletian, a fourfold division of the country was made:

Diocletian also moved parts of today’s Slovenia out of Pannonia and incorporated them in Noricum. In 324 AD, Constantine I enlarged the borders of Roman Pannonia to the east, annexing the plains of what is now eastern Hungary, northern Serbia and western Romania up to the limes that he created: the Devil’s Dykes.

In the 4th-5th century, one of the dioceses of the Roman Empire was known as the Diocese of Pannonia. It had its capital in Sirmium and included all four provinces that were formed from historical Pannonia, as well as the provinces of DalmatiaNoricum Mediterraneum and Noricum Ripense.

Din dictionar Abanez-Roman, https://ensq.dict.cc/?s=pensive

menduar {adv} pensively meditativ
i/e menduar {adj}pensive meditativ
i/e menduar {adj}thoughtful ganditor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


<span>%d</span> bloggers like this: