Omul credincios își caută mereu liniștea sufletului și dorește să fie mai aproape de Dumnezeu. Este un lucru bun și curat când un om vrea să își lumineze viața și să scap de necazuri.
Tradiția noastră bătrânească și biserica ne-au învățat de veacuri că lumina vine prin rugăciune, smerenie și fapte bune. În ultimul timp, au apărut vorbe frumoase care folosesc numele lui Hristos, dar care se amestecă cu concepte străine de neamul nostru.
Aceste vorbe sună bine la auz, dar fac o mică suceală: mută aplecarea de la harul lui Dumnezeu la o simplă stare de meditație a minții, dar care este baza altor religii. Fără să ne dăm seama, riscăm să înlocuim taina simplă a credinței creștine cu tehnici și filosofii din alte părți ale lumii. Este diferența între a fi purtat în lumea spirituală, în slava cerului, și a fi treaz doar în această lume materială.
Când vorbele devin prea ascunse și grele, mintea obosește și poate rătăci calea cea dreaptă. Credința adevărată nu este o formulă secretă și nici o trezire peste noapte, ci o cale lină, pe care mergem zi de zi, cu pace în inimă.
Nimeni nu vă judecă căutarea, căci dorința de bine din sufletul vostru este una cinstită. Rămâneți doar veghetori și păstrați credința curată, așa cum am primit-o de la părinți, fără adaosuri care să o zăpăcească.
Leave a Reply